Despre film
Filmul explorează viața lui Florence Foster Jenkins, moștenitoarea excentrică din New York care a devenit celebră ca soprană de salon, deși era considerată de mulți una dintre cele mai slabe cântărețe ale tuturor timpurilor. Prin scene dramatizate, arhive, fotografii și interpretarea mezzosopranei Joyce DiDonato, documentarul caută să înțeleagă diferența dintre iluzie, pasiune, ridicol și libertatea de a cânta chiar și atunci când lumea râde.
Pentru cine e filmul
- →Pentru spectatorii interesați de documentare muzicale despre artiști excentrici, celebritate neașteptată și granița dintre talent, curaj și autoiluzie.
- →Pentru iubitorii de operă care vor să vadă cum o mare cântăreață, Joyce DiDonato, interpretează intenționat o voce celebră tocmai prin imperfecțiune.
- →Pentru cei atrași de povești despre personaje reale care sfidează rușinea publică și transformă eșecul tehnic într-o formă stranie de legendă culturală.
- →Nu este alegerea ideală pentru cei care caută un film biografic clasic, cu narațiune amplă, vedete hollywoodiene și dramatizare convențională.
- →Poate părea prea de nișă pentru spectatorii care nu sunt interesați de operă, documentar artistic sau figura reală a lui Florence Foster Jenkins.
Starea de spirit potrivită
Distribuție
Înainte să îl vezi
Filmul este un documentar german cu scene reconstituite, nu biografia ficțională cu Meryl Streep lansată în același an.
Florence Foster Jenkins a fost o figură reală a scenei muzicale newyorkeze, celebră pentru recitaluri extravagante și pentru înregistrări devenite cult.
Filmul combină interviuri, materiale de arhivă, fotografii, documente și secvențe jucate, așa că are o formă hibridă între eseu documentar și dramă muzicală.
Ce să urmărești
Urmărește interpretarea lui Joyce DiDonato, pentru că filmul mizează pe contrastul dintre o tehnică vocală impecabilă și imitarea deliberată a disonanței lui Jenkins.
Urmărește felul în care documentarul pune întrebarea dacă Jenkins era complet inconștientă de limitele ei sau dacă își construia propriul spectacol al libertății.
Urmărește costumele, reconstituirile de scenă și referințele la tableaux vivants, elemente care arată cât de teatral își construia Jenkins aparițiile publice.
Context
Ralf Pleger este un regizor german interesat de documentare culturale, muzică, istorie și personaje artistice ieșite din tipare. În Die Florence Foster Jenkins Story, el nu tratează subiectul doar ca pe o glumă despre o cântăreață fără voce, ci ca pe un fenomen social și psihologic. Regia folosește forma hibridă a docu-dramei pentru a pune față în față arhiva, mitul, spectacolul și întrebarea dificilă: ce înseamnă cu adevărat să fii artist când publicul vine să râdă și totuși continuă să asculte.
Lansat în Germania în 2016, filmul a apărut în același an cu producția hollywoodiană Florence Foster Jenkins, ceea ce a readus în atenție povestea excentricei soprane americane. Spre deosebire de varianta cu Meryl Streep, documentarul lui Ralf Pleger pune accent pe materiale de arhivă, reconstituiri și participarea lui Joyce DiDonato, folosind opera ca instrument de analiză, nu doar ca decor biografic.
De ce contează
Contează pentru că privește cazul Florence Foster Jenkins ca pe un fenomen cultural, nu doar ca pe o curiozitate comică despre o voce falsă.
Contează și pentru că ridică o întrebare incomodă despre artă: cât valorează pasiunea, prezența scenică și curajul atunci când talentul tehnic lipsește aproape complet.
Contează ca docu-dramă muzicală de nișă, în care o mare cântăreață contemporană reinterpretează, cu inteligență și autoironie, mitul unei cântărețe imposibile.
Replici memorabile
“People may say I can't sing, but no one can ever say I didn't sing.”
Oamenii pot spune că nu pot cânta, dar nimeni nu poate spune că nu am cântat.
— Florence Foster Jenkins
“Some may say that I couldn't sing, but no one can say that I didn't sing.”
Unii pot spune că nu puteam cânta, dar nimeni nu poate spune că nu am cântat.
— Florence Foster Jenkins
Știai că...
Filmul a fost regizat și scris de Ralf Pleger.
Joyce DiDonato o interpretează pe Florence Foster Jenkins, într-un rol care cere atât control vocal real, cât și imitarea unei cântări intenționat stridente.
Distribuția îi include pe Joyce DiDonato, Adam Benzwi, Lars-Peter Schmädicke, Jasmin Antic, Jan Rekeszus și Manuel Palazzo.
Filmul este o producție germană și combină limbile germană și engleză.
Muzica filmului este asociată cu Adam Benzwi, care apare și în rolul pianistului Cosmé McMoon.
Florence Foster Jenkins a devenit celebră în New York-ul anilor 1920 și 1940 prin recitaluri în care publicul oscila între fascinație, amuzament și admirație pentru curajul ei.
Documentarul folosește arhive, fotografii nepublicate și înregistrări originale pentru a reconstitui fascinația publicului față de Jenkins.
Filmul a fost lansat în cinematografele germane pe 10 noiembrie 2016, aproape în paralel cu biografia ficțională Florence Foster Jenkins.
