Robin Williams

Robin Williams a apărut într-o perioadă în care comedia americană de televiziune și stand-up începea să devină tot mai rapidă, mai fragmentată și mai dependentă de improvizație. Stilul lui părea aproape imposibil de controlat: schimbări continue de voce, ritm accelerat și asociații spontane care transformau fiecare apariție într-o explozie de energie.

Serialul Mork & Mindy l-a făcut celebru, dar succesul respectiv risca să îl fixeze într-o imagine pur comică. Williams a înțeles rapid acest pericol și a început să caute roluri dramatice care să îi folosească vulnerabilitatea și nu doar capacitatea de divertisment.

Colaborările cu regizori precum Peter Weir, Terry Gilliam sau Gus Van Sant au schimbat radical percepția critică asupra lui. În Dead Poets Society, Williams a construit un personaj bazat pe empatie și melancolie reținută, evitând sentimentalismul excesiv. În The Fisher King, energia lui comică devenea aproape tragică, iar în Good Will Hunting a oferit una dintre cele mai controlate și mature interpretări ale carierei.

Oscarul primit pentru acel rol a confirmat ceea ce critica observase deja de ani întregi: sub improvizatorul frenetic exista un actor dramatic extrem de precis. Relația lui cu publicul a fost mereu diferită de cea a altor staruri americane. Williams părea să transforme permanent performanța într-o formă de apropiere umană, iar spontaneitatea lui crea impresia că fiecare apariție se naște în timp real. Tocmai această energie permanent expusă a făcut ca dimensiunea melancolică a interpretărilor sale să fie atât de puternică.

În multe dintre filmele lui există senzația unui om care folosește umorul pentru a ține tristețea la distanță. Moartea sa a schimbat inevitabil modul în care sunt privite multe dintre rolurile sale, dar influența lui artistică rămâne legată mai ales de libertatea pe care a adus-o ideii de interpretare comică în cinema-ul american.